„Rodica, prietena mea, a venit la mine la serviciu și mi-a spus că e amanta soțului meu.

M-am gândit să vă scriu pentru că, acum vreo șapte ani, când mi-am amanetat verigheta, căci era musai să fac rost de bani, mi s-a spus că nu e bine să fac asta, că e semn rău.

Curând, eu si sotul meu am divorțat si de aceea mă tot întreb de atunci: oare noi doi am fi fost azi tot împreună, dacă nu aș fi lăsat-o acolo, chiar dacă știam că el iubea o altă femeie urma să aibă un copil cu ea? Mă îndoiesc, dar cine știe?!

Nu am fost o fire superstițioasă și nici n-am crezut niciodată în farmece, așa cum este o prietenă de-a mea care, pe lângă faptul că își ghidează viața după superstiții, mai este și de-a dreptul terorizată de tot felul de „semne” pe care, chipurile, le găsește pe covorașul de șters picioarele, de la ușa ei. Este convinsă că o vecină de palier îi face farmece ca să-i ia bărbatul.

De câte ori mă duceam la Elena, îmi povestea despre chestiile bizare pe care le găsea la ușă sau îmi spunea că nu e bine să ștergi masa cu un șervețel de hârtie, pentru că atragi sărăcia, că nu e bine să verși oțetul pe masă, că ai scandal în casă și alte asemenea lucruri. De la o vreme, am început s-o evit pentru că nu mai suportam să-i ascult lamentările. Elena avea un băiat, Marius, elev de liceu, un nebun și jumătate, care îi făcea maică-sii zile fripte. M-am întrebat, la un moment dat, dacă nu cumva el era au-torul „farmecelor” pe care și le imagina Elena, dorind să o aducă la exasperare.

Într-un fel, mă amuzam, dar știți cum se spune, că nu e bine niciodată să râzi de răul altuia, pentru că nu știi când te lovește și pe tine…

You might also like